Chipul lui Dario Bonetti spune totul, fără niciun translator. Nu pricepe absolut nimic. Încurcat, își mai așază câte o șuviță rebelă, are grijă să fie potrivit nodul de la cravată, își mai sugrumă câte un oftat în timp ce Orac îi tălmăcește vorbele. După Oțelul, vestiarul e strivit de întrebarea cum poți să pierzi acasă cu o formație care se tot caută în era Dorinel după ce ai câștigat clasicul cu Steaua din Ghencea?! Un motiv în plus ca Bonetti să-și înghită cuvintele de la sosirea la Otopeni. Chiar nu știe totul despre Dinamo.
Borcea n-are decât să-și smulgă tot părul din cap și să facă tot ce știe el mai bine. Încă o ședință vocală fără vocale în crucea nopții. Cu italianul ăsta pe care nu l-a citit încă nimeni și care probabil va rămâne o enigmă până va pleca, Dinamo e mai vie ca niciodată. Încântă și irită, copleșește adversarul sau abia dacă apucă să intre în careu, prăpastia abruptă dintre prestațiile cu Craiova și Curtea de Argeș, dintre cele cu Steaua și Oțelul, dă goluri de DVD și își dă un gol cum nu vezi decât la cinci sezoane. Mai că ai băga mâna în foc că revezi Rapidul de acum câteva decenii, când fanii din Giulești erau pregătiți deopotrivă să-i alerge pe șine pe Manea și compania sau să-i aplaude ciorchine pe treptele Teatrului. Licență brevetată în Grant, dar parcă azi și Dinamo e purtată de valul farmecului vieții. Sintagma moarte a plictisului luată peste picior de Borcea și mercenarii de la peluză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER